Popmundo – celebritate virtuală

On august 5, 2008, in Uncategorized, by Vitalie

Popmundo

Am intrat de câteva zile în comunitatea Popmundo. Nedumerit iniţial, am găsit pagina de înregistrare. Mi-am ales un nume din lista ce mi-a fost dată, amuzat de descrierea tipilor. Mircea Peneş, tipul meu, visează să devină un nume cunoscut în lumea divertismentului (sau doar un macho înconjurat de câteva fete în lenjerie intima). De fapt, acesta e şi scopul jocului. Ce e de fapt Popmundo? “Un joc de comunitate şi role-playing bazat pe industria muzicalã” – îmi răspunde pagina de ajutor. Deci, cu doar câteva click-uri, şi câteva minute libere – am ajuns în Bucureşti, oraşul pe care mi l-am ales. De ce Bucureşti? Pentru că e singurul oraş din România (şi Moldova) din joc. Am văzut pe forum că erau şi români interesaţi de adăugarea Chişinăului… dar, au ei alte reguli în selectarea oraşelor noi.

Am început prin a asculta-o pe mama, care e “atât de mândră de mine”, încât crede că “orice mamă şi-ar dori un copil ca mine”. E foarte “sigură că voi reuşi în viaţă.” Are 21 de dorinţe pentru mine, din care am reuşit să fac 18, celelalte 3 le voi face în curând când voi avea mai mulţi bani. Apropo, bani?!

De fapt, Mircea lucrează ca Barman pentru Clubul Rock it din Bucureşti. Mircea câştigă în prezent 1 200 € pe săptămână. Rock it! [BUC] funcţionează şi este în proprietatea Jackson’s Choise Inc. Angajat la 6 zile în urmă de Ian Smallridge. În Bucureşti există 712 localuri disponibile, de la baruri, săli de repetiţii, hoteluri până la parcuri şi magazie. Banii îi voi primi vineri, aşa că până atunci – cerşesc (câte 100 € pe zi aproximativ)

Mi-am făcut şi formaţie de heavy metal, Corbus Albus (după trupa din Moldova). Am dat câteva spectacole “inexistente”, dar sunt ambiţios.

În prezent, Mircea, eroul meu, este un personaj gata de flirt cu şarm slab şi aspect teribil. Mircea are un IQ acceptabil. Mircea poate cânta teribil şi dovedeşte un talent muzical slab. Fiecare personaj învaţă anumite abilităţi de care are nevoie în carieră. Încă nu sunt sigur la ce voi cânta, dar Sanda Onică s-a oferit să mă înveţe Bazele Instrumentelor cu Coardă, ca să-mi predea Chitara electrică.

Am compus şi un cântec, Break me, însă pe care nu l-am prea cântat în concerte. Voi încerca să-mi cumpăr cărţi din banii obţinuţi pentru a avea mai multe rezultate pozitive.

De la început, multe persoane s-au arătat interesate de eroul meu, primind zilnic mesaje de la ei. Am primit şi un canar în cadou, care din păcate a murit (lipsă de moment de finanţe).

În joc, personajul este exact ca dumneavoastrã. Are un nume, o vârstã şi diferite atribute personale. Pe parcursul jocului, personajul îmbătrâneşte, învãţă lucruri noi şi evoluează în funcţie de felul în care jucaţi. Timpul se scurge mai repede iar personajul îmbătrâneşte mai repede. Poţi avea însă şi copii.

În general, un joc care mi-a captat de 6 zile atenţia, unul din cele mai bune pe care le-am găsit până acum.

Revin cu detalii :)

Tagged with:
 

7 Responses to “Popmundo – celebritate virtuală”

  1. Cătălin spune:

    Adevarat, îl joc şi eu de vreo 50 de zile. :)

  2. Iustina spune:

    :) Se pare că jocul ăsta are lipici şi la români…
    Am deja 178 de zile şi încă merg înainte. :D

  3. HotulXxl spune:

    Salut. Aş avea şi eu nevoie de un mentor. Dacă e cineva disponibil daţi add la HotulXxl pe Yahoo!.

  4. Cezar Barnutiu spune:

    şi eu ador jocul asta…:) joc de “A intrat în Popmundo cu 181 zile în urmă.”
    şi personajul meu este….
    Cezar Bărnuţiu este un personaj sensibil(ă) cu şarm frumos şi aspect frumos. Cezar are un IQ frumos. Cezar poate cânta frumos şi dovedeşte un talent muzical frumos. Vezi toate atributele tale.

  5. Adi spune:

    Uite un blogger care joaca Popmundo! :) Ma bucur, personajul meu se numeste John Kelly, te astept cu intrebari daca ai! ;)

  6. Seb spune:

    Si eu joc de vreo 60 de zile acum. Am mai jucat sia cum multi ani, dar acum vad ca e ceva mai greu. Totusi un lucru a cam ramas neschimbat. Forumul :)
    Pentru cine e interesat, am facut un site de anunturi: http://popmundodeals.com in speranta ca o sa ajute multa lume sa gaseasca mult mai usor ceea ce cauta :)

    Succes la joc.

  7. Ma bucur ca il apreciezi. Te asteptam activ pe forum. ;)

Leave a Reply