Ce mi-a plăcut mie la campania electorală de anul acesta au fost spoturile de mobilizare pentru participare la alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2010. #Valera a devenit brand și erou național, iar calitatea unor imagini sunt mai mult decât mi-as fi putut imagina că ar fi putut fi filmate.
+ BONUS
Nu, n-o să te recunoască nimeni, te asigur. Vei purta “camuflajul” perfect, vei fi real (însă de nerecunoscut), vei fi Tu. Ar fi cel mai spectaculos Halloween.
Vreau să te văd… un timid, o narcisistă, un încrezut, o visătoare, un fraier, o inocentă, un cavaler, o domnișoară… Vreau să văd suflete, emoții reale, gânduri ascunse.
Gânduri, … Nu-ți fie frică să le exprimi prin cuvinte, prin priviri, în mișcări, în versuri, în dans, în muzică.
Câți dintre cei ce citesc aceste rânduri vor avea curajul să fie cei mai originali?
Măcar de Halloween.
Au trecut deja peste 40 de ore de atunci, însă nici acum, nici atunci, la 20:02, cu un minut înainte de ieșirea lor pe scenă, nu credeam că or fi venit cu adevărat.
1. Sting In The Tail
2. Make It Real
3. Bad Boys Running Wild
4. The Zoo
5. Loving You Sunday Morning
6. The Best Is Yet To Come
7. Send Me An Angel
8. Holiday
9. Wind Of Change
10. Raised on Rock
11. Tease Me Please
12. Dynamite
13. Blackout
14. Big City Nights
+
15. Still Loving You
16. Rock You Like A Hurricane
Turneul de adio al unei din cele mai de succes formație rock din lume, “Get your Sting and Blackout World Tour 2010″, n-ar fi trebuit în nici în caz ratat. 2 ore hipnotizante, departe de ce s-a mai organizat în Moldova vreodată, sunet excepțional, 19.000 de oameni, + un The Scorpions viu, live, în forţă, plin de putere. Retragere? Degajă energia unor tineri, şi nu a unor bătrâni de ~50 de ani.
Acum îmi plac cu mult mai mult tobele. După show-ul lui Ovidiu Lipan Ţăndărică de pe 1 septembrie, James Kottak a oferit un solo mai mult decât feeric.
Puține cuvinte, multe emoții pozitive și energie pentru ani înainte. Şi da, încă nu-mi vine să cred că am fost la The Scorpions.
P.S. Un alt lucru la care trebuie să ne gândim – o dată cu venirea Scorpions, Moldovei i-a fost deschisă oficial calea spre Europa! – Wind of Change ne-a fost dedicată, chiar dacă ei nu au spus-o şi chiar dacă voi nu aţi înţeles-o! E piesa care ar trebui să sune la toţi în urechi, de aia că e timpul pentru Wind of Change! Iar despre deschiderea drumului spre Europa, e simplu – în România a fost la fel, e necesar doar o singură trupă de gamă mondială să vină într-o ţară mai de „mâna a III-a” că celelalte dau imediat buzna!
Wap @ Rupere.md
E deja 9 septembrie?! Ciudat, parcă ieri era 5. Şi pentru că de cateva zile-s şi eu major (la vreo 74 de zile deja), am fost şi eu. Declar: VOTAT. (yay. : x) Acum, … după ce am fost spectatorii unei campanii prezidențiale în avans, am ajuns să așteptăm doar alegerile parlamentare (da, de pe 21 noiembrie, de Sf. Arh. Mihail și Gavriil… zi în care în zeci de sate e hram, zi în care zeci de familii “Uiu iu, brădui, brădui. Sus la munte să mă sui” (munții însă au rămas peste Prut).
Cum spunea Druță: “Ce să-i faci când n-ai ce face?! Ce să-i zici când n-ai ce-i zice?!”
(5 septembrie 2010. 15:31)
Nu. Nu am fost. Nu încă.
Însă mă voi duce. Mă pornesc în câteva minute.
Tu ai fost?!
Aveam vreo 6 ani. Şi mă gândeam la jucării de lemn, de pluş, de orice altceva, la mingi şi maşinuţe. Şi stăteam la bunici. Şi aveam un vecin. Şi era unul din meşterii satului, 4 clase terminate însă cică se pricepea la multe de avea un “atelier” plin cu maşine vechi de spălat, cu radio-uri şi papuci fără tălpi.
Şi aveam eu vreo 6 ani, şi aveam eu un vis. Vroiam o căsuţă de lemn, tot o jucărie de lemn. Poate aveam şi eu câteva pasiuni pentru arhitectură, deşi nu cred că mă gândeam eu la asta, mă gândeam la jucării din lemn. Vroiam căsuţă cu fântâniţă la portiţă, cu trei nuci în jurul casei, cu mulţi cireşi şi meri. Şi mai vroiam ca în fiecare iarnă să cadă zăpada peste căsuţa mea. Si vroiam toamna să cadă frunzele, iar gospodarii mecanici de lemn să le măture zâmbind. Şi mai vroiam ca în fiece primăvară să vină păsări călătoare să ciripească la ferestre, iar “Ileana-Cosânzeana” să iasă la fereastră atunci. Şi mai vroiam, … :-”
Legătura cu vecinul?! Vedeam în el îndeplinirea visului, şi multe drumuri spre casa lui pornisem eu la acea vreme, dar fără curaj să ajung la poartă să-i spun. Şi mă gândisem eu că o să cresc şi eu mare şi o să meşteresc şi eu o căsuţă de lemn cu 3 nuci în jurul casei şi cu o fântâniţă la poartă.
Acum ăsta ar fi primul lucru care l-aş cumpăra copiilor mei. Sau ce-ar zice ei de o staţie spaţială, o jucărie din lemn cu sute de piese? Sau de o staţie de pompieri?! Sau o fermă din lemn cu animăluţe în jur? Simplu, frumos, de calitate. Sau poate doar visele copilăriei ne învaţă adevăratele valori? Cine nu aştepta atunci revelionul pentru o nouă maşinuţă sau aniversarea pentru o bicicletă pe măsura vârstei, jucării din lemn pentru copii pline de căldură, pline de suflet.
Tu la ce jucării din lemn ai visat în copilăria ta?! 
Routine de milleniumsis
Să evit străzile aglomerate. Să evit oamenii cu feţele tristă. Să evit rutina oraşelor de beton. Să evit.
Să zâmbesc
Să caut în scorbura mesteacănului din parc. Să caut în strugurii din via bunicilor. Să caut.
Să deosebesc ceea ce e în puterea mea de ceea ce îmi scapă, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine. Nu ceilalţi sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfacţiilor sau înfrângerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumină. În mine, prind rădăcină toate aceste lucruri.
Există în mine lucruri pe care le pot ameliora, dar şi altele care îmi rezistă şi pe care nu le voi putea învinge. Urând sau detestând o parte din mine înseamnă să mă condamn să nu fiu niciodată de acord cu mine însumi. Nu am învăţat să mă accept în totalitate.
Lumea e oglinda sufletului meu, trăirilor mele.Nu văd lumea, ci mă văd în ea. Când sunt fericit, lumea mi se pare minunată, când sunt necăjit, lumea îmi pare tristă. Ea nu este nici veselă, nici tristă. Nu-ţi zâmbeşte. Ea există, atât. Nu ea mă necăjeşte, ci starea mea de spirit şi grijile pe care mi le fac.
Şi atunci mă gândesc să schimb ceva. Să-mi schimb ţara (?). Nu aş vrea să schimb ţara, ci oamenii. Adică pe mine.
…şi când crezi că vrei altceva, alegi să schimbi ţara, dar nu pe ea în sine, ci s-o schimbi cu alta.
The Violinist by And I Walk Alone.
Vioară în metrou. Pe peron. Pe scară. Pe asfalt. Tu.
Tu pe asfalt. Pe scară. Pe peron. În metrou. Vioară.
Ambulanţă parcată pe zebră.
Zebră în ambulanţă.
Ninge.
Noapte. Ninge, şi temperatura e în jur de zero grade. Zăpada începe să se topească şi îngheaţă la loc. Se face poleiul negru, cel mai mortal polei, pentru că nu se vede.
Secţia noastră de urgenţă primeşte traumatismele?! Hai să spălăm ambulanţa.
Tu caută în ecouri. Înregistrări tăcute ale viitorului. Praf obosit, transpirat, al amintirilor. Miroase a moarte, a pământ, a asfalt. Sânge, sau poate doar apă, sau ulei? Zâmbet de copil. Încălzeşte-l, încălzeşte-mă. Ia-mă în braţe. Caută în ecouri.
Acum să schimbăm strada, să căutăm în cealaltă parte a oraşului, sau în alt oraş, sau în altă ţară. E mai sigur acolo.
MOLDOVA sunt eu, eşti tu, tot ceea ce iubim. Tot ceea ce visăm, tot ceea ce vom fi când nu vom mai fi.
La a ta aniversare, eşti printre stele nelinişte fericită a vieţii mele.
Panourile (2 la număr) au fost instalate la intrarea în Făleşti dinspre Chişinău şi dinspre Bălţi acum câteva luni. Până acum nu le-am acordat atenţia… când le-am observat însă, … Nelinişte fericită a vieţii? La aniversare?! Ce ai vrut să spui, mă?!
Cu câteva zile înainte de plecarea în Danemarca, am participat la un seminar de orientare în cadrul vizitei organizat de Soros în care a fost invitat unul din realizatorii filmului Ţara Poveştilor, film documentar despre viața de zi cu zi a 3 familii simple din Danemarca, România și Moldova. Întors acasă, am descărcat filmul de pe torrente, însă abia acum l-am găsit pe clip.md (unde aflasem iniţial că se află, via Vladislav Namașco şi Valeriu Tihai)
Oamenii sunt primitori, vorbăreţi şi zâmbitori, mai ales în autobuze unde te calcă pe picior şi se întorc zâmbind. Oamenii în Danemarca, ca şi în orice altă ţară, sunt diferiţi, şi este imposibil să găseşti două familii absolut asemănăzoare, cu obiceiuri, reguli şi tradiţii familiale similare. Societatea este formată astfel încât totul aici funcţionează cu exactitatea unui orologiu, plus minus câteva secunde. Danezii nu simt nevoia să se deosebească purtânt haine stridente sau aplicnd machiaj evident. Bărbaţii şi femeile în această ţară sunt membrii societăţii cu drepturi egale şi preferă să se “evidenţieze” prin alte calităţă: studii, profesie, adică prin ceea ce constituie mândria oricărui individ.
Copenhaga mai are o faţă, cea văzută de pe canalele portului. Dacă mai demult corăbiile erau folosite în scopuri comerciale, o bună parte din ele au devenit azi reşedinţe, iar unele se pot chiar închiria pentru pretreceri private. Plimbarea pe apele daneze continuă cu o mică oprire la statuia Micii Sirene, însă nu o veţi putea vedea decât din spate. Nu de puţine ori capul sirenei a fost furat. Trecem şi pe lângă casa unde au prins viaţă personajele din basmele lui Hans Christian Andersen. Clădirile impresionează prin mixul de culori: albastru, verde, galben, cărămiziu. Printre ele, din depărtare, se văd turle de biserici. Pe măsură ce ne apropiem de final, podurile pe sub care trecem devin din ce în ce mai joase şi mai înguste.
Principalul loc de unde am început plimbarea în oraş pentru cumpărături este Piaţa Radhus, unde se află primăria. De acolo, plimbarea a continuat pe strada Frederiksberggade, străjuită de ambele părţi de magazine de haine de renume internaţional. Din loc în loc, restaurante, cafenele şi magazine de suveniruri îndeamnă turiştii să ducă mâna la portofel, în special reducerile de până la 70% din această perioadă.
Tivoli este situat exact în centrul capitalei daneze (strada Vesterbrogade nr 3), vizavi de primărie. Am fost foarte surprins să aflu că Tivoli nu este numai un parc de distracţii, ci şi un punct de atracţie pentru cei mari, care pot veni să asculte concerte (clasice, rock, jazz) în aer liber sau în sala de concerte special amenajată, să vadă piese de teatru jucate la Teatrul de Sticla sau să asiste la spectacolele Teatrului de Pantomima. Cei mici pot vizita Acvariul Tivoli (cel mai lung acvariu cu apă sărată din Europa) sau pot încerca plimbările cu Safirul Albastru, Bărcile Dragonului, caruselele sau roller-coasterul. Mie cel mai mult mi-a placut „plimbarea” cu Turnul Auriu, în care doritorii sunt urcaţi în vârful unui turn (de unde oraşul se vede superb) de unde li se dă drumul în jos cu viteză foarte mare şi “elicopterul”, unde cu viteza de 100 km/h, acesta face 15 rotaţii pe minut la 360 grade. La Tivoli am învăţat că nu mi-e frică de înălţime, şi m-am convins că rezist la viteze şi înălţimi foarte înalte.
