Routine de milleniumsis
Să evit străzile aglomerate. Să evit oamenii cu feţele tristă. Să evit rutina oraşelor de beton. Să evit.
Să zâmbesc
Să caut în scorbura mesteacănului din parc. Să caut în strugurii din via bunicilor. Să caut.
Să deosebesc ceea ce e în puterea mea de ceea ce îmi scapă, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine. Nu ceilalţi sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfacţiilor sau înfrângerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumină. În mine, prind rădăcină toate aceste lucruri.
Există în mine lucruri pe care le pot ameliora, dar şi altele care îmi rezistă şi pe care nu le voi putea învinge. Urând sau detestând o parte din mine înseamnă să mă condamn să nu fiu niciodată de acord cu mine însumi. Nu am învăţat să mă accept în totalitate.
Lumea e oglinda sufletului meu, trăirilor mele.Nu văd lumea, ci mă văd în ea. Când sunt fericit, lumea mi se pare minunată, când sunt necăjit, lumea îmi pare tristă. Ea nu este nici veselă, nici tristă. Nu-ţi zâmbeşte. Ea există, atât. Nu ea mă necăjeşte, ci starea mea de spirit şi grijile pe care mi le fac.
Şi atunci mă gândesc să schimb ceva. Să-mi schimb ţara (?). Nu aş vrea să schimb ţara, ci oamenii. Adică pe mine.
…şi când crezi că vrei altceva, alegi să schimbi ţara, dar nu pe ea în sine, ci s-o schimbi cu alta.
The Violinist by And I Walk Alone.
Vioară în metrou. Pe peron. Pe scară. Pe asfalt. Tu.
Tu pe asfalt. Pe scară. Pe peron. În metrou. Vioară.
Ambulanţă parcată pe zebră.
Zebră în ambulanţă.
Ninge.
Noapte. Ninge, şi temperatura e în jur de zero grade. Zăpada începe să se topească şi îngheaţă la loc. Se face poleiul negru, cel mai mortal polei, pentru că nu se vede.
Secţia noastră de urgenţă primeşte traumatismele?! Hai să spălăm ambulanţa.
Tu caută în ecouri. Înregistrări tăcute ale viitorului. Praf obosit, transpirat, al amintirilor. Miroase a moarte, a pământ, a asfalt. Sânge, sau poate doar apă, sau ulei? Zâmbet de copil. Încălzeşte-l, încălzeşte-mă. Ia-mă în braţe. Caută în ecouri.
Acum să schimbăm strada, să căutăm în cealaltă parte a oraşului, sau în alt oraş, sau în altă ţară. E mai sigur acolo.
MOLDOVA sunt eu, eşti tu, tot ceea ce iubim. Tot ceea ce visăm, tot ceea ce vom fi când nu vom mai fi.
La a ta aniversare, eşti printre stele nelinişte fericită a vieţii mele.
Panourile (2 la număr) au fost instalate la intrarea în Făleşti dinspre Chişinău şi dinspre Bălţi acum câteva luni. Până acum nu le-am acordat atenţia… când le-am observat însă, … Nelinişte fericită a vieţii? La aniversare?! Ce ai vrut să spui, mă?!
Cu câteva zile înainte de plecarea în Danemarca, am participat la un seminar de orientare în cadrul vizitei organizat de Soros în care a fost invitat unul din realizatorii filmului Ţara Poveştilor, film documentar despre viața de zi cu zi a 3 familii simple din Danemarca, România și Moldova. Întors acasă, am descărcat filmul de pe torrente, însă abia acum l-am găsit pe clip.md (unde aflasem iniţial că se află, via Vladislav Namașco şi Valeriu Tihai)
